MINISTERUL  PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
                           
TULCEA       
                

              Nr. 18/VIII-3/IP/2021  

28.05.2021

C O M U N I C A T

Compartimentul de Informare şi  Relaţii Publice  din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:  
        
În evidenţele unităţii noastre s-a înregistrat, la data de 25.05.2021, dosarul penal în care se efectuează cercetări faţă de inculpatul I.R. – cetăţean ucrainean - cu privire la săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor ca urmare a sesizării Gărzii de Coastă.
         Din actul de sesizare a rezultat faptul că, la data de 24.05.2021, la punctul de trecere al frontierei Isaccea, jud. Tulcea, s-a prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, la volanul unui autocamion, cetăţeanul ucrainean I.R., care se deplasa din  Turcia  către Ucraina şi care, la solicitarea poliţiştilor de frontieră a declarat că transporta bunuri, respectiv mobilă, produse alimentare precum şi alte cutii al căror conţinut  nu îl cunoaşte dar sunt trecute în documentele de însoţire a mărfii.
          Procedându-se la verificarea de către lucrătorii vamali a documentelor prezentate de către I.R., respectiv CMR şi factură, în care figurau ca expeditor – o societate din Turcia şi cumpărător – o societate din Ucraina, s-a evidenţiat, conform codului Tarriq din aplicaţia informatică, faptul că bunurile transportate  sunt arme.
         S-a stabilit că la intrarea în ţară, în faţa poliţiştilor de  frontieră  din punctul de trecere Negru-Vodă, jud. Constanţa, I.R.  a declarat  că transportă mobilier şi saltele, fără a face vreo referire la alte mărfuri.
         Cu prilejul desigilării mijlocului de transport şi a verificării mărfii deţinute, poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Isaccea  au identificat 143 cutii din carton ce conţineau 2850 bucăți pistol marca MAJOR BERG de calibru 4 mm cu diferite lungimi ale ţevii şi 24 pungi cu piese de rezervă, bunuri pentru care inculpatul nu deținea autorizaţie de tranzit conform legii.
         Menționăm faptul că potrivit  dispoziţiilor  art. 125 alin. 1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, tranzitul armelor, pieselor şi munițiilor pe teritoriul  României se efectuează în baza avizului de tranzit eliberat de  către  structurile teritoriale  ale  Poliţiei de Frontieră Române.

          Procurorul de caz a dispus astăzi, data de 28.05.2021, luarea față  de inculpat  a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Facem precizarea  că punerea  în  mişcare a  acţiunii penale este o  etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate  care  nu poate, în nicio  situaţie, să înfrângă principiul  prezumţiei de nevinovăţie.

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA

 

 
     

 

  © Copyright 2006 PICCJ.

Acest site este optimizat pentru Internet Explorer 5.5/6