MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
TULCEA
17.11.2023
C O M U N I C A T
Compartimentul de Informare şi
Relaţii Publice din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, este împuternicit să aducă la
cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În trei cauze penale înregistrate în evidenţa Parchetului de pe lângă
Tribunalul Tulcea în care se efectuează cercetări sub aspectul
săvârşirii infracțiunii de
evaziune fiscală şi spălare de bani, poliţiştii din cadrul Serviciul de
Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului
de caz au efectuat în săptămâna 13-17.11.2023 percheziţii domiciliare la
şase persoane fizice şi zece sedii sociale ale unor firme din județul
Tulcea, fiind astfel puse în
aplicare şaisprezece mandate.
Ř
Într-o primă cauză s-a reţinut că în anul 2021 administratorul unei
societății din județul
Tulcea a înregistrat în contabilitatea firmei al cărei obiect de
activitate este cel de „prestări servicii” , facturi fiscale care nu
aveau la bază operațiuni reale în valoarea totală de 1.531.030 lei,
prejudiciul creat bugetului de stat fiind estimat
la suma de 450.302 lei.
Ř
În cea de a doua cauză penală în care se efectuează cercetări sub
aspectul săvârșirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată
şi spălare de bani, s-a reţinut faptul că în perioada ianuarie 2021 –
februarie 2023, o persoană fizică autorizată din judeţul Tulcea care se
ocupa cu tranzacţii de animale
vii, a înregistrat în contabilitatea firmei sume fictive în scopul
diminuării masei impozabile, prejudiciind
astfel bugetul de stat cu suma totală de 69.092 lei.
Ř
În cea de a treia cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul
săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală şi spălare de bani s-a
reţinut faptul că o persoană fizică autorizată,
în scopul sustragerii
de la plata obligaţiilor fiscale, nu a declarat la organul fiscal
veniturile realizate din
activitatea de comerţ cu ovine, încasând
suma de 154.126 lei în contul său personal, prin această
modalitate ascunzând sursa impozabilă sau taxabilă.
Facem precizarea că punerea
în mişcare a
acţiunii penale este o
etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură
Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a
probatoriului, activitate
care nu poate, în nicio
situaţie, să înfrângă principiul
prezumţiei de nevinovăţie.
PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA
|